Numele străzii provine din termenul maghiar kovács (covaci), care înseamnă „fierar” și arată meseria cu care se îndeletniceau, pe vremuri, meșterii pe această străduță. Strada Covaci a fost trasată și modernizată la începutul secolul al XIX-lea.
La aceea vreme se numea Strada Nouă. În perioada în care Centrul Vechi era un cartier de negustori și centrul comercial al capitalei, numeroase străzi primesc denumiri după numele breslașilor care locuiau acolo. Astfel, și strada Covaci este numită după breasla fierarilor care locuiau în număr mare pe această stradă. Strada a început să fie cunoscută sub acest nume de la 1852.
Cel care ne aduce în prim-plan misterul străzii Covaci este scriitorul Mateiu Caragiale, în cartea sa Craii de Curtea-Veche, a cărui acțiune începe în anul 1910. Craii de Curtea Veche, Povestitorul, Pașadia, Pantazi și Gore Pirgu, sunt cei patru prieteni care petrec zi de zi prin cârciumile din București.
Aceștia se întâlnesc într-o seară de toamnă într-un birt aflat pe strada Covaci din Centrul Vechi al capitalei. La ieșirea din birtul de pe Covaci, cei patru primesc și numele cu care au rămas în istorie, de crai de Curte Veche. Pena Corcodușa, o bătrână beată și nebună, face circ pe stradă, adunând în jurul ei o mulțime de curioși care se amuzau. Văzându-i pe cei patru prieteni, bătrâna îi poreclește „crai de Curtea Veche””.
Sweet Bucharest
Descoperă mai multe la Bucureșteanul ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.