18.2 C
București
miercuri, 30 septembrie 2020

Capșa

-

Cafeneaua Capșa a fost, decenii la rând, „câmpul de luptă“ pe care s-au confruntat marile spirite ale vremii în niște „războaie“ subtile, în care arma supremă era inteligența, iar replicile, unele de o aciditate nimicitoare, valorau cu mult mai mult decât niște salve de artilerie. Iar asta pe bună dreptate: marii eroi care s-au confruntat în „războaiele vorbelor de duh“ de la Capșa sunt, astăzi, unele dintre cele mai „grele“ nume ale culturii naționale.

Cafeneaua devenise atât de importantă încât Tudor Arghezi spunea: „Capșistul este un individ inteligent și primejdios și critica reală se face la Capșa, nu în presa literară. Dacă ești prost la Capșa, este imposibil să fii deștept altundeva.“ Lucru perfect adevărat. „Războinicii vorbelor“ care au biruit în confruntările de la Capșa sunt niște eroi cu adevărat nemuritori căci ei sunt cu mult mai cunoscuți decât oștiri întregi de generali galonați, despre care nimeni nu-și mai aduce aminte.

Capșa a fost locul de întâlnire a elitei politice românești. Acolo veneau Brătienii, Take Ionescu, Nicolae Filipescu și tânărul, pe atunci, Constantin Argetoianu. Dar, tot acolo era și „Urlătoarea academică“, locul în care marii ziariști ai vremii, care și pe atunci erau „făcători și desfăcători de guverne, și de cariere politice“, veneau să-și culeagă informațiile dar și să-și redacteze articolele politice ori de scandal.

Ziarist și scriitor, celebru în epocă, dar și client fidel al Cafenelei Capșa, Mircea Damian afirma că, „atunci când aveau loc evenimente politice deosebite, precum căderea guvernului sau descoperirea unui complot politic, în cafeneaua plină de lume, vin foarte mulți politicieni din toate partidele, vin oameni care nu fac nici o politică, dar sunt curioși să afle o părere.“ Pe atunci, clienții de la Capșa erau atât de adânc implicați în viața politică încât, la un moment dat, unul dintre prefecții Bucureștiului i-a cerut Regelui Carol I să închidă localul, întrucât ar fi „capul tuturor răutăților.“ Cerea i-a fost, desigur, respinsă de luminatul suveran care aprecia subtilitatea „războaielor minții“ care se purtau acolo zilnic, fără nici un armistițiu. Totuși, Cafeneaua Capșa a continuat să fie considerată un pericol pentru ordinea publică.

Motiv pentru care liberalul Ghe. Tătărescu a cerut, de mai multe ori, să fie închisă, atât între anii 1923 și 1928, când era subsecretar de stat la Interne, cât și între 1934 și 1936, pe vremea în care el conducea Președinția Consiliului de Miniștri. Iar până la urmă, Cafeneaua chiar a și fost închisă, în 1936. Asta s-a întâmplat în condițiile în care, Capșa era considerată, aproape oficial, „Cafeneaua scriitorilor și artiștilor.“ Veșnic prezent, Tudor Arghezi spunea că acolo era „singurul local intelectual de pe Calea Victoriei“. De fapt, ironia poetului țintea, prin ricoșeu, spre Academia Română, al cărei sediu se afla la câteva sute de metri distanță. Și tot Arghezi spunea: „Capșa știe tot, vede tot, hotărăște tot. Capșa nu este o simplă cafenea, unde se bea șvarțul cel mai bun și se mănâncă cele mai bune prăjituri. Este un birou de informații politice, literare, artistice și mondene. Este istorie, cronică, pasiune.“

Iar Virgil Carianopol spunea, și el: „Ca să devii scriitor, trebuia să obții botezul Capșei care, fără nici o firmă literară, era totuși radacția redacțiilor, nodul gordian al trecerii spre nemurire.“ Lucru perfect adevărat: toți cei care au însemnat ceva în viața culturală au primit, la un moment dat, botezul focului la Capșa. În anii de glorie ai Cafenelei, primul venit, încă de pe la opt dimineața, era poetul și matematicianul Dan Barbilian (Ion Barbu), mare amator de cafea filtru concentrată, care aproape că-și mutase acolo biroul. După el, apăreau, rând pe rând ceilalți „combatanți“: Șerban Cioculescu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Corneliu Moldovan, Ionel Teodoreanu și fratele său, causticul Păstorel. Ceva mai târziu, apăreau Zaharia Stancu și G.M. Zamfirescu. Dar, pe vremea aceea, poetul Ion Minulescu era considerat „stâlpul de bază“ al cafenelei literare, un rege neîncoronat care „trona“ peste Capșa.

Înecate în fumul gros de țigară – cafeneaua era singurul loc din Casa Capșa unde se putea fuma- discuțiile se legau rapid și săreau, sprințar, de la o masa la alta, iar vorbele de duh curgeau pornite parcă dintr-un izvor nesecat. Motiv pentru care, Radu R. Rossetti avea să spună:

„Capșa a fost locul unde s-au consumat întâlniri și dispute ale mai multor generații de minți și limbi ascuțite ale tuturor ramurilor de activitate ale intelectualității românești.“ Iar Paul Morend zicea: „Capșa este inima orașului, topografic și moral. (…) Capșa este timpanul acestei mari urechi care sunt Bucureștii.“

Iar un catren sprințar, celebru la vremea lui, descria exact atmosfera de acolo: „La Capșa, unde vin toți seniorii/ Local cu două mari despărțituri: / Într-una se mănâncă prăjituri/ Și-ntr-alta se mănâncă … scriitorii.“

mai mult la  www.cotidianul.ro

 

donate to mapamond 🌐 media. pick your platform

PayPal me
Stripe
Become a Patron!
skrill [scandinavdk@yahoo.com]

📲+45 41468280

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Must Read

1 Decembrie 2019

0
La mulți ani, România! Foto: Silviu Alexandru Bucharest Nights Preparatul traditional de 1 DECEMBRIE: Fasolea cu ciolan afumat.  Unul din preparatele care reprezinta cel mai bine Ziua Nationala...
1941 Calea Victoriei

1941 Calea Victoriei