CIUCU, PARCĂRILE ȘI MAȘINILE

0
318
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a provocat o dezbatere în mediul online, după ce a oferit un răspuns pe pagina personală de Facebook. Ciucu a i-a îndemnat pe cetăţeni să îşi găsească un loc de parcare înainte de a-şi achiziţiona o maşină. Edilul a fost taxat de internauţi, care i-au atras atenţia că locul de parcare nu poate fi obţinut în lipsa unei maşini, iar un fost jurnalist a catalogat reacţia primarului drept „o aroganţă”.
„Ordinea logica este ca inainte de a vă lua masina sa va asigurati ca aveţi unde o parca nu a o lăsa la întâmplare pe spaţiul public. Nu ne mai facem bine cu astfel de mentalităţi”, a scris primarul de sector într-un răspuns pentru un internaut care i-a atras atenţia asupra lipsei locurilor de parcare din Drumul Taberei, explicând că au început restricţiile privind locurile unde pot fi parcate maşinile, fără a fi găsite şi soluţii. Primarul de sector a continuat explicându-i internautului că este „într-o gravă eroare”.
„Statul garantează dreptul la educaţie, face parte din Drepturile Omului. Nu exista dreptul omului la un loc de parcare”, a continuat Ciucu. Un fost jurnalist l-a criticat pe primarul de sector, afirmând că a oferit un răspuns arogant în loc să caute soluţii.
„Trec peste faptul că argumentul e nul, în Bucureşti nu poţi aplica pentru un loc de parcare dacă nu ai maşină, aşadar nu ai putea practic niciodată să-ţi cumperi o maşină fiindcă nu ai unde o parca – sesizezi cercul vicios, nu? Mă interesează mai degrabă ce e în spatele acestui argument”, a scris Julius Constantinescu, explicând că aici nu vede „o soluţie, ci doar o aroganţă” de tip „Dacă nu vă convine, mutaţi-vă”.

Citeste mai mult: adev.ro/rch9f1

Lasă un răspuns