În textul documentului așternut pe pergament în limba slavă, limba oficială a cancelariei Țării Românești, unde se menționează că s-a „scris în septembrie 20 în cetatea București, în anul 6968” (1459). După urcarea pe tron a lui Țepeș, Bucureștiul devine, timp de peste două secole, a doua reședință a domnitorilor munteni, paralel, până la 1660 cu vechea capitală Târgoviște, an dupa care rămâne capitala unică a Țării Românești, iar după 1862 a Principatelor Unite. „Castelul”, cum i se spunea palatului domnesc, semnalat și drept „Castro fluvii Dombovicha”, a fost reconstruit și lărgit de către Vlad Vodă Țepeș ca o curte domnească cu o suprafață de aproximativ 918 metri pătrați, protejată de ziduri construite din piatră de râu și bolovani prinși în mortar.
La 14 octombrie 1465 Radu cel Frumos își alege și el ca reședință domnească această cetate care se va constitui, drept un centru economic important unde se strâng negustori și meșteșugari. După ocupațiile lor sau după orașele de unde se aduceau mărfurile (Lipsca/Leipzig – Germania, Gabrovo-Bulgaria, Brașov), se vor da numele ulitelor din aceasta zonă centrală. Conform unui document din 1480 aflăm că cetatea purta numele Cetatea nouă de scaun București, iar alt document emis de vornicul Neagu amintește de castro Bokorestch.
Curtea domnească va cunoaşte transformări substanţiale si în timpul lui Mircea Ciobanul care, după 1550 îi va da amploare construind un palat cu pivniţe vaste, căruia îi va adăuga Biserica Domnească (1558-1559), rămas până astăzi cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat în forma sa inițială. Fosta capelă a palatului, biserica poartă hramul „Buna-vestire” dar este cunoscută și ca biserica „Sf. Anton”, numele fiind provenit de la o bisericuță aflată în vecinătate astăzi dispărută. Paul din Alep unul din însoțitorii patriarhului Macarie care a vizitat București în 1556 nota „Acest edificiu este uimitor de elegant, cu un aspect mult mai încântător și mai vesel decât curtea din Târgoviște”, Curtea domnească are în componența sa palatul, Biserica Buna Vestire, case cu saloane de recepție, cancelariile domnești, grajduri și grădini.
O altă mărturie istorică o găsim la Pierre Lescalopier, în jurnalul său de călătorie („Voyage de Venice a Constantinopole, l’an 1574”) în care acesta vorbește despre o arhitectură neobișnuită în comparație cu cea din apusul Europei: „Fortificațiile erau făcute din trunchiuri mari de copaci înfipți în pământ și legați laolată cu grinzi curmezișe”. Palatul domnitorului era construit din „despărțituri de dulgherie umplută cu vălătuci de noroi și iarba hăcuită (tăiată) dar foarte bine păzit și întărit ca un oraș”.
Accesul în curtea domnească era posibil prin două porți opuse. Prima poartă amplasată la intersecția străzilor Smârdan cu Halelor (fosta Carol), a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri: Poarta de Sus, Turnul despre Nemți, Clopotnița Domnească, iar mult mai târziu după ce turnul de piatră s-a ruinat, Foișorul Roșu, nume luat probabil de la culoarea în care a fost vopsit turnul.
Cea de a doua poartă, Poarta de Jos, era situată în locul în care pornește strada Moșilor. În anul 1595 Sinan Pașa incendiază Curtea Domneasca palatul fiind însă refăcut pe rând de toți domnitorii care l-au locuit ulterior, de la finele secolului XVI și până la 1714: Matei Basarab, Grigore Ghica, Gheorghe Duca, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu (1688-1714) pe durata domniei căruia Curtea Veche își cunoaște epoca de glorie. Acesta reclădește complet palatul și adaugă noi construcții: corpurile de gardă, turnul de veghe și băile. Suprafaţa palatului și a grădinilor ajunge să însumeze 25000 mp, într-un perimetru delimitat azi, la sud, de râul Dâmboviţa, la vest de străzile Smârdan şi Şelari, la nord de artera comercială Lipscani, iar la est de bulevardul I.C. Brătianu.
Curtea domnească cuprindea palatul propriu-zis cu parter și etaj, biserica ”Buna –Vestire”, camerele slujitorilor curții, foișorul din grădina, grajdurile situate pe locul unde se afla azi „Hanul lui Manuc” și un turn de la poartă numit „La nemți”.
Viața curții se desfășura într-o serie de săli: spătăria mare și cea mică (numită „cu stele” deoarece avea zugrăvite stele pe pereți), sala tronului, divanul cel mare și cel mic, iatacul domnului, cele două camere ale doamnei, un paraclis, încăperile cuconilor. Interioarele palatului sunt descrise de călătorii străini: „Palatul cât și construcțiile înconjurătoare, s-au lucrat din cărămidă, piatră și marmură. În interior, pereții erau împodobiți cu fresce, iar spre exterior erau acoperiți cu un strat de tencuială albă. Perdele de mătase și covoare orientale împodobeau sălile și culoarele. Candelabre aduse din occident asigurau lumina Palatului.
Latura de sud, cea orientată spre Dâmbovița, era străjuită de două foișoare legate printr-o loggia, împodobită cu coloane și capiteluri realizate în stil brâncovenesc”. După moartea lui Brâncoveanu, palatul său este neglijat și devine nefuncțional după incendiul din 1718, și mai ales după cutremurul din 1738. În 1798 se sfârșește istoria „Curții vechi”. Vestigiile celui mai vechi monument medieval din București – Palatului Voievodal (sau Curtea Domnească), au pus baza organizării Muzeului Curtea Veche, inaugurat în aprilie 1972.
Descoperirile arheologice sunt principale surse în aflarea câtorva date despre înfătișarea curții Domnești. Acestea au scos la iveală ruinele unei cetăți întinsă pe o suprafață totală de peste 900 mp. În urma săpăturilor arheologice începute în anul 1953 și reluate în anii 73 s-au descoperit numeroase vestigii, fragmente de ziduri de cărămidă și de piatră, subsolurile palatului, fragmente de coloane, casa de apă sau „visteria apelor”, un rezervor în care se văd, în partea superioară, orificiile prin care urca pe olane, apa de izvor. Instalația se pare ca dateză de pe vremea lui Matei Basarab.
Pe ruinele Curtii Domnești care este cel mai vechi monument medieval din Bucureşti, a fost amenajat între anii 1969-1974 “Muzeul Curtea Veche” . Aici se păstrează în cea mai mare parte amprenta istorică a secolului al XVIII-lea precum şi fragmente de ziduri din timpul domniei lui Vlad Ţepeş (1456-1462), alături de fundaţiile primei reşedinţe din secolul al XIV-lea. Importanta „Curții Domnești” este aceea ca ea constituie nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat ulterior orașul. Aici s-au așezat negustorii și meșteșugarii iar în jurul lor, ceilalți orășeni. De aici s-a dezvoltat Bucureștiul.
Sursa externă: Cristis.ro
Descoperă mai multe la Bucureșteanul ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
