Când ești slab și rău-voitor, dar ai partid în spate, partid care a plătit mai mulți bani decât Coca Cola, de exemplu, pentru campanii publicitare, te ții de gargară ieftină, doar, doar, speri să prostești pe cineva.
Mă refer aici strict la pesediști disperați, mână în mână cu peneliști și mai disperați.
Cred că nu trebuie să mai explic nimănui faptul că felul în care a ajuns Câmpulung e “opera” PSD-PNL. Nu Lasconi a falimentat ARO și nu din cauza primarului Lasconi copiii, nepoții, soții voștri, dar și copilul meu, au luat calea pribegiei, iar astăzi își câștigă existența prin alte țări, scârbiți de sistemul putred din România.
Eu mă aflu astăzi aici pentru că am ales să lupt cu aceste hiene politice care continuă să prăduiască țara pe care o iubesc. Am ales să fac asta pentru că nu sunt singură. Voi mi-ați dat credit și nu am să vă dezamăgesc.
Apropo de credit, pentru că asta e falsa problemă cu mesaje populiste pe care încearcă să o exploateze acești “nimeni”, pentru că nu ar ști nimeni de ei dacă nu i-ar ține partidul în brațe.
Creditul merge mână în mână cu fondurile europene. Pentru accesarea lor e nevoie de cofinanțări, adică bani. Bani nu avem.
Am spus-o și o repet, accesarea de fonduri europene e salvarea noastră. Deja am aplicat proiecte pe fonduri europene cât bugetul orașului pe 30 de ani. PSD-PNL nu a fost în stare. Așa că încearcă discreditarea mea și a acțiunilor mele.
Sper ca atunci când veți vedea că am dreptate și că nu mint, așa cum sunt obișnuiți ei, nu îi va mai vota nimeni.
Adevărul este că cele 50 de milioane pe care intenționăm să le luăm pe credit, le vom transforma în peste 700 de milioane. Eu nu îngrop bani, ci îi înmulțesc. Restul sunt proceduri standard de accesare, dar și multă ură, răutate și venin din partea lor. Asta este ceea ce îi caracterizează.
Mie, PSD-PNL mi-a luat ce am mai scump: copilul. Și când cineva, ceva, un sistem îți ia asta, nu mai ai nimic de pierdut. Așa că, indiferent cât de greu ar fi, nu mă las și sper să inspir cât mai mulți români adevărați să mă urmeze și în câțiva ani PSD-PNL să devină o pagină de istorie pe care nimeni să nu o învețe la școală.
Noi continuăm reconstrucția Câmpulungului pe bani europeni. Nu trebuie să ne milogim la nimeni. Ei vor trăi toată viața ca slugi aservite politic. Câmpulungenii sunt prea încercați de greutățile pe care le-au lăsat moștenire PSD-PNL, iar oamenii detestă slugile politice.
#elenalasconi
#campulungmuscel
Elena Lasconi alege Câmpulung Muscel
Descoperă mai multe la Bucureșteanul ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.