Ondine Ghergut : Cine e Sebastian Burduja, șeful PNL București, care îi blochează toate proiectele Clotildei Armand ?

0
306

”La filiala Sect 1 PNL a ajuns șef Sebastian Burduja, fiul fostului vicepreședinte Bancorex, Marinel Burduja. Tăticu’ a avut partea sa de vină în falimentarea băncii pentru care românii au plătit circa 3 miliarde de dolari.

Banii – cu milioanele de dolari -au fost dați cu împrumut unor foști ofițeri de Securitate la vedere sau acoperiți, unor foști milițieni (între ei și Abraham), foști activiști PCR, unor lideri politici și clientelei politice din jurul lui Ion Iliescu, Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Văcăroiu, Mircea Geoană, odraslelor unor astfel de personaje, unor jurnaliști- cozi de topor.
Cei care au luat cu sutele de mii de dolari sau cu milioanele, unii cu zecile de milioane, alții (știu vreo doi) au primit cu „împrumut” chiar peste 200 de milioane de dolari, nu au mai înapoiat creditele.

Banca a dat faliment, iar datoriile au fost preluate la bugetul public unde cotizăm cu noi, cei care nu suntem bogați, pentru că EI, bogații, beneficiază de amnistii fiscale sau de tot felul de facilități.

Odrasla, cum am spus, se numește Sebastian BURDUJA, cu studii plătite de tăticu’ la Stanford/Harvard, cum singur a declarat în urmă cu ceva timp. Puișorul a patronat, prin 2009, și o ligă a studenților români din străinătate la lansarea căreia au participat Dan Voiculescu, Mircea Geoană, Sebastian Ghiță, Mihai Gâdea (g4media.ro). În 2015, pe vremea lui PONTA, a încheiat și un protocol cu Ministerul de Externe pentru ”proiecte dedicate priorităţilor de politică externă”.

Și odrasla lui A. Năstase a fost luată de curând, de vicepremierul Fifor pe funcția de consilier pe probleme de strategii de apărare.

Tuturor odraslelor li se găsesc posturi, primesc jucării de pe care să fie catapultate în marea politică pentru a ne conduce în viitor. Se vor și ei stăpâni, ca părinții lor.

Revenind la Sebastian (el e personajul principal acum): și-a tras și fundație cu nume sonor („Caesar”). Apoi, în 2016 și-a tras și un partid – PACT – care a fuzionat în martie, anul acesta cu …PNL, că Dragnea, nefiind intelectual, probabil că l-a flituit.

Eu am mai scris o dată despre acest pui de Bancorex când se dădea mare opozant al PSD, fost FSN ( tăticu’ a fost FSNist în ’90!) și se dăduse la fund. Văd că a reapărut și nu oricum, ci ca șef mare în PNL! Despre el a scris g4media, care a dat odraslei drept la replică. Din replică LIPSESC, însă, explicațiile cu privire la implicarea tatălui săi în falimentarea Bancorex; cu privire la prietenia sa cu Sebi Ghiță, apropierea de Dan Voiculescu, Mircea Geoană. Le-a EVITAT.”

Ondine Ghergut


Descoperă mai multe la Bucureșteanul ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns