Sabina Pop : Alegerile prezidențiale din 2014 și 2019 au fost orchestrate și câștigate de securistul Voiculescu

0
197
Rețeta lui e simplă, îi susține pe primii doi clasați , înconjurați de minim cinci, șase candidați pe post de iepuri , pentru a îngrădi orice șansă pentru un al treilea candidat periculos.
În 2009 a fost tot Voiculescu la butoane , el punându-l pe Geoană candidat USL și pe Crin Antonescu pe post de candidat iepure.Toate atuurile le avea , toată presa era cumpărată ( cu mici excepții), singura problema neluată în calcul era prostia crasă a candidatului și scăparea acestuia din lesă. Fiindcă nu i-a ieșit și nu mai putea conviețui cu Băsescu și cu Kövesi, a hotărât să îl suspende pe preşedinte, dar nu a reușit.
Atunci Voiculescu a ales calea formării USL , pentru a câștiga mai mulți parlamentari și a forța schimbarea legilor justiției ( vezi marțea neagră lui Crin și Ponta).De aici, puterea lui Ponta , a lui Dragnea și în general a baronilor PSD a explodat. Practic, ciuma roșie s-a oficializat în întreaga țară. Voiculescu primea, își punea parlamentari pe liste , miniștri , secretari de stat , primea contracte la televiziuni de la multe ministere, dar tot nu era suficient. Nu avea toată puterea, chiar el declara că :” nu avem toată puterea , până nu avem justiția.”
Așa a fost chemat Klaus Iohannis în 2014 , adus la București exact de oamenii lui Voiculescu în frunte cu Helvig.Tot în cadrul scenariului a fost ales candidat Ponta, pe care oficial îl susțineau trusturile Varanului, dar care putea fi învins de adevăratul candidat susținut de acesta. Dragnea a fost instituit șef de campanie ( care era total nemulțumit , pentru că el dorea să fie candidat) , iar purtător de cuvânt a fost instituită Gabriela Firea , direct din studioul antena3 unde servea la Varan.
Actorii ,candidații nu știu cu claritate dacă sunt aleși să câștige sau să facă figurație. Ponta era un mare pericol pentru Voiculescu și trusturile de presă , datorită strânsei legături cu Sebastian Ghiță, care avea la rândul lui trusturi de presă și contracte de sute de milioane direct de la guvern.
Deci Ghiță era financiar mai puternic decât Voiculescu. Astfel că, pentru Ponta era aproape sigur că banii lui Ghiță îl fac preşedinte și micile palpitații date de interiorul PSD treceau ca un fulg.
În 2019 a fost mai simplu , nici nu s-au mai stresat cu prea multe acțiuni, au dus-o pe Viorica să vorbească la asociații de pensionari , prin sate, la cămine culturale, să fie cât mai departe de presă. Seara o plantau în studio și gata, asta era campania. În rest, la tv băteau câmpii tot felul de candidați de teapa lui Diaconu și inflamau spiritele.
Piesa se desfășura zi de zi, exact ca la teatru. Pe Iohannis nu l-au dus în nicio dezbatere, nu i-au cerut nimic la televiziuni , pentru că nu putea nimeni risca vreo gafă, vreun ghinion.
După 2019 lucrurile s-au limpezit pas cu pas și legile dorite s-au derulat pe placul mafiei, iar infractorii scapă pe bandă rulantă.Când e grav , când scapă vreun baron important, se găsește imediat un mort celebru și gata subiectul de presă. Din 2019, pe lângă distrugerea justiției s-a urmărit distrugerea presei sau cumpărarea ei, banii alocați de AEP pentru partide înseamnă în marea majoritate bani pentru presă.Tot din 2019 au crescut salariile, sporurile, beneficiile politicienilor, dar și numărul de posturi la stat. Acum se scrie scenariul pentru 2024 , mafia e aceeași, actorii se schimbă, niciun actor nu știe dacă în final va fi „alesul”, dar speră și joacă în piesă cu însuflețire.

Sabina Pop


Descoperă mai multe la Bucureșteanul ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns