În Băneasa, chiar la intrarea în Parcul Herăstrău, unde era înainte Restaurantul Voievodal. Foarte mare, cu o sală de evenimente separată în care intră sute de persoane, grădină destul de mare și de înverzită. Mulți bucureșteni știu de peste 20 de ani mâncarea lui Ahmad, de pe când era bucătar la Sis Kebab de pe Dacia, mai întâi, apoi de la Damascus Palace, vizavi de Arena Națională.
După care și-a deschis propriile restaurante: pe Clucerului, unde acum a rămas cu ceva deserturi, cafenea și magazin arăbesc, cred, apoi chiar în rondul de la Arcul de Triumf, în locul lui O’Grada, care nu a avut viață lungă, și acum pe acesta, al treilea, pe șoseaua către aeroport, chiar unde se termina Parcul Herăstrău, la intersecția cu Elena Văcărescu.
Și mai are unul și pe Litoral… Pe bucătăria lor arăbească, mâncarea e foarte bună. Fiindcă Ahmad gătește în continuare, e un bucătar foarte bun, dar mai ales că, fiind de atâția ani aici, știe ce și de unde să ia, care sunt cele mai bune produse, prețurile sunt bine ținute sub control. Un restaurant de pus pe listă, așadar, de către oricine și ori de câte ori vrea mâncare arăbească… (George Butunoiu – iulie 2024)
Descoperă mai multe la Bucureșteanul ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.