Republica piraților din Cișmigiu. * „Griu-i viața” de „încântător” a lui Caragiale la crâșma coanei Marghioala. * Smârcurile se transformă în Eden. * Chioșcul militar și promenada provincialilor. * Boierii se retrag în nordul Bucureștilor. * Cheful patriotic al primarilor vrăjiți. * I.D. Ionescu, botezat cu bășica lui Agop – minunatele peripeții ale primului mare actor de revistă român. * Partenerul lui Caragiale și urmașii piraților din Cișmigiu – „Monte Carlo”. * O „Buturugă” vine la oraș. * „Furnica” petrece la „Buturugă”. * Bucuriile simple sub lupa mizantropului.
Înainte de a fi amenajat așa cum îl știm astăzi de către arhitectul Meyer, în 1855, ne spune Nicolae Filimon, Cișmigiul era un loc deloc frecventabil de către bucureștenii cu frică de Dumnezeu. Un spațiu al nimănui, dominat de smârcuri nesfârșite, urât mirositoare, și de răufăcători, care își duraseră fief într-o speluncă situată pe o mică insulă ce aducea aminte de Tortuga, republica piraților din Caraibe. În acea baracă sordidă șuții și tâlharii vremii încingeau în noapte nesfârșite partide de cărți, în care-și jucau prăzile de peste zi. Se juca cu cuțitul în dinți, balta din jur înghițind multe taine sângeroase, pe care nicio autoritate nu se grăbea să le dezlege, natura fiind lăsată să-și regleze singură umorile. Iar prostituatele și ibovnicele ultimei șanse întregeau imaginea acestei bolgii a Bucureștilor, care era crâșma de pe lacul lui Dura neguțătorul.
Se pare că prima cârciumă ridicată în Cișmigiu ar data de pe la 1886, ea existând și astăzi, dar numai în denumire:„Monte Carlo”;unele voci pretind că a preluat vechiul amplasament al cârciumii lui Dura. Ridicată tot pe o insulă, aceasta a devenit un fief al burgheziei vizitatoare a parcului, pe la 1905 proprietar fiind, în parteneriat cu un anume Berechet, celebrul Mihalcea, asociatul lui Caragiale din anii ’90 ai secolului al XIX-lea, de la berăriile deschise de acesta pe Gabroveni și Șelari. Blestemul locului lovește din plin locanta spre sfârșitul ocupației germane din timpul Primului Război, un incendiu distrugând-o în totalitate.
… la «Buturugă» tronează high-life-ul servitorimii:rândașii de la bănci, ministere, de la «Papagal», «Pomul de aur», cu șapca livrea cam pe ceafă, unii îmbrăcați chiar nemțește;ibovnicele lor, cu bluze de mătase, șterpelite de la «cucoana», fuste de ștofă groasă țărănească și, pe deasupra un șorț galben;oribil amestec de haine dăruite sau dosite, și de haine ieftene cumpărate de la Piața Mare. Aici servitorimea își maimuțărește stăpânii:bărbații se așează la mese cu mutre serioase, comandă autoritar chelnerului, cu obrăznicia slugii față de cel mai jos ca dânsul, beau alene, dar trântesc tare de masă paharul golit;ori prea repede, ridicând sus cotul;ori prea încet, cu o căutătură de regret pentru lichidul scump dispărut prea repede;sunt darnici la chetă, la bacșiș, și cumpără de la țigănci flori oferindu-le cu aere degajate dulcineelor lor. La una din mese, o servitoare, cu mâna după gâtul ibovnicului, îndoapă cu bere alune prăjite, cornuri cu sare, turtă dulce”…
mai mult la /www.historia.ro/
