Casa Braicoff

-

Imobilul de la intersecția străzii Georges Clemenceau (fostă Corabia) cu strada Episcopiei și în vecinătatea Ateneului Român, este cunoscut ca fiind „Casa Braicoff”, după numele celui care i-a fost proprietar: Jean Braikoff, un olandez stabilit în Romănia și cu posibile origini rusești.

A fost construită dupa mulți ani de negocieri cu primăria Bucureștiului, ai cărei reprezentanți se temeau de murdărirea zonei printr-un comerț insalubru care s-ar fi putut desfășura la parterul cladirii, ”cu obiecte consumație și altele cari produc infecții și necurății”, așa cum susținea consilierul primăriei, doctorul Georgescu..

Construită în 1891, este opera arhitectului elvețian, John Elisee Berthet.

A fost consolidată de două ori, în anul 1957 și 1977, starea actuală fiind una bună.

După construire, timp de șapte ani, casa a fost închiriată Ministerului Justiției care și-a avut sediul aici.

Familia Braikoff va locui în câteva apartamentele de la etajul I și II, iar altele vor fi închiriate.

În 1924 imobilul a fost vândut.
Tot aici, în perioada comunistă a funcționat celebra Casă de Modă IMOD, locul de unde se îmbrăcau multe nume sonore din Romînia acelor ani.

Acum, imobilul este de vânzare și ținând cont de starea sa bună și amplasarea într-o zonă protejată, există speranța că cel care o va cumpăra îi va reda strălucirea de odinioară fără intervenții agresive asupra volumetriei și stilului arhitectonic.

Suprafața utilă totală a imobilului dispus pe S+P+3E+Pod este de ~2.240 mp, fiind edificat pe un teren de 520 mp.

Cu o suprafață construită de peste 2.800 mp și o curte interioară de circa 50 mp, imobilul este pretabil pentru a fi o clădire rezidențială exclusivistă sau comercială de înaltă calitate, un boutique hotel sau un imobil reprezentativ de birouri.

Poate doamna Zaman Braikoff Cristina are mai multe informații!

Surse: Arhivadearhitectura.ro; Forbes România.

Articolul precedent
Articolul următor

Lasă un răspuns

- Advertisment -

Must Read

Descoperă mai multe la Bucureșteanul ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura