Uniunea Cineaștilor din România împreună cu Fundația GOPO și cu sprijinul Ministerului Culturii vă invită marți, 29 noiembrie, ora 16.30 la evenimentul ,,Lansarea Centenarului GOPO’’ ce se va desfășura în incinta Bibibliotecii Naționale a României, zona Atrium. Cu această ocazie va fi vernisată o expoziție formată din lucrări de grafică ale marelui artist, poze inedite din activitatea sa – necunoscute până la acest moment publicului, afișe originale cinematografice românești și străine ale peliculelor sale.

La eveniment vor participa personalități marcante ale culturii naționale printre care au confirmat deja prezența Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Laurențiu Damian – președintele U.C.I.N., Alexandru Mironov – jurnalist. Vor fi oferite celor prezenți de către președintele Fundației GOPO, doamna Anca Moscu – nepoata marelui regizor, unele amănute despre sărbătorirea de-a lungul anului 2023 a centenarului prin intermediul a numeroase expoziții, proiecții de filme, evenimente cu public, lansări de carte în România, dar și în străinătate. Astfel organizatorii speră ca noile generații să-l descopere pe creatorul atâtor povești cinematografice frumoase, iar cei care îi știu realizările să-l regăsească.

Ion Popescu GOPO s-a născut la 1 mai 1923 la București și a activat în domeniul artistic încă din timpul celui de-al doilea război mondial. A fost primul realizator de animație din lume premiat cu un premiu Palme D’or la Festivalul de la Cannes.

Trofeul a fost adus în România pentru pelicula „Scurtă istorie” în anul 1957. Omulețul creat de marele regizor a făcut înconjurul lumii și a provocat inclusiv invitarea autorului român de către Walt Disney personal la sediul central al studiurilor sale din Burbank, California. Cariera sa a continuat cu scurt metraje, dar și lung metraje, cu filme de animație, dar și cu actori, fiind un pionier al combinării reușite ale celor două mijloace de exprimare cinematografică.

Multe dintre acestea au primit premii și distincții naționale și internaționale. Vizionarul regizor, scenarist, actor, desenator a realizat o carieră bogată pe parcursul căreia nu a ezitat să abordeze multiple fațete artistice. Din păcate ne-a părăsit prematur pe 29 noiembrie 1989. Însă rămân limbajul cinematografic inovativ și noutățile aduse în arta filmului care fac din numele lui Ion Popescu Gopo un reper al secolului XX, un nume care va marca și viitorul.

Evenimentul este realizat de U.C.I.N. în colaborare cu Fundația GOPO și Asociația Pro ECO-TUR București, cu sprijinul Ministerului Culturii, Bibliotecii Naționale a României și largul concurs al Centrului Național al Cinematografiei, Dacin Sara, Arhivei Naționale de Filme, U.N.A.T.C., Cinemaraton, Știință&Tehnică, Diplomatic shop, Cygnus Suceava, String București, Antares Brașov. Asistență tehnică și logistică Fundația ETI-PC. Afiș original realizat de Valentin Ionescu.
Intrarea este liberă

Biblioteca Națională a României, zona Atrium
Marți, 29 noiembrie 2022, ora 16.30

Lucian Cristian Oancea

Lasă un răspuns