Lustragiii erau o prezenţa cotidiană a Bucureştiului interbelic. Prezenți în aproape toate intersecţiile importante, înarmaţi cu scaune pentru clienţi şi cu nelipsita lădiţă în care înghesuiau creme de ghete, ceară, perii şi cârpe, lustragiii – sau văcsuitorii de ghete cum li se mai spunea – îşi aşteptau muşteriii.
Unul dintre aceşti anonimi ai străzii era Vasile – un micuţ în vârstă de numai 6 ani – copilul care imediat după răsăritul soarelui îşi lua lădiţa şi cutia de conserve care-i servea drept scaun şi pornea grăbit spre centrul Capitalei. L-a descoperit Grossaru – fotograf al săptămânalului “Realitatea Ilustrată” – şi i-a dedicat o întreagă pagină în numărul din 22 septembrie 1937 al revistei:
“Cine mai dă atenţie micilor văcsuitori de ghete, pe care îi poţi întâlni la fiecare pas, mai ales prin centrul Bucureştilor! Totuşi reporterul nostru fotograf a fost uimit într-o zi, trecând pe Bulevardul Brătianu, de privirea vioaie a micului lustragiu pe care-l înfăţişează fotografiile noastre, şi care la vârsta lui – are numai 6 ani! – îşi îndeplineşte meseria cu un talent şi o dexteritate invidiată poate de mulţi lucrători mai în vârstă. Munceşte sărmanul de la 6 dimineaţa până pe la 5 după amiază, văcsuind conştiincios pantofii îmbibaţi de praful străzilor; în timpul prânzului – când străzile sunt pustii – şterge de praf automobilele de prin staţii, iar seara, ca să-l ajute pe tatăl său care mai mult este şomeur decât are de lucru, vinde şi ziare.
Sursa: săptămânalul “Realitatea Ilustrată” – numărul din 22 septembrie 1937 – fotografii realizate de Grossaru
