Primăria Municipiului Braşov : Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei municipiului Brașov vor fi iluminate în culorile albastru și galben, marți și miercuri seară, în semn de solidaritate cu Ucraina

0
303

🇺🇦🇷🇴🇺🇦 Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei municipiului Brașov vor fi iluminate în culorile albastru și galben, marți și miercuri seară, în semn de solidaritate cu Ucraina, care marchează în aceste zile două sărbători importante: Ziua Drapelului Național, pe 23 august, și Ziua Independenței, pe 24 august.

🇺🇦🇷🇴🇺🇦 Din păcate, Ziua Independenței Ucrainei coincide și cu împlinirea a 6 luni de la începutul invaziei ruse.

🇺🇦🇷🇴🇺🇦 Brașovul a fost printre primele comunități care s-a implicat activ pentru a trimite ajutoare și pentru a îi sprijini pe refugiații ucraineni. După luni de zile de implicarea a comunității brașovene, de la primărie, organizații neguvernamentale, companii, la simpli cetățeni, în trimiterea de tone de ajutoare în Ucraina și sprijinirea a mii de cetățeni ucraineni care au ajuns la Brașov, eforturile comunității brașovene vor continua până la finalizarea războiului.

🇺🇦🇷🇴🇺🇦 Steagul Ucrainei a fost adoptat oficial pentru prima oară în istorie în 1918. El are benzi orizontale de dimensiuni egale în culorile albastru și galben. Combinația de albastru și galben ca simbol al pământurilor ucrainene provine de la steagul Regatului Galiția-Volhynia, folosit în secolul al XII-lea. Ca steag național, el a fost folosit încă din Primăvara Națiunilor din 1848, când a fost arborat deasupra Primăriei din Lviv. A fost adoptat oficial ca steag de stat pentru prima dată în 1918, de către Republica Populară Ucraineană de Vest, și folosit ulterior de Republica Populară Ucraineană. Când Ucraina a fost inclusă în Uniunea Sovietică, steagul bicolor a fost scos în afara legii. El a fost apoi adoptat provizoriu pentru ceremoniile oficiale în septembrie 1991, după obținerea independenței Ucrainei, înainte de a fi prezentat oficial la 28 ianuarie 1992, de către Parlamentul Ucrainei. Din 2004, Ucraina sărbătorește Ziua Drapelului Național pe 23 august.

🇺🇦🇷🇴🇺🇦 Cea de-a doua sărbătoare, Ziua Independenței, este celebrată anual în data de 24 august și este ziua națională a Ucrainei, în care se sărbătorește adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică, în anul 1991. Declarația de Independență a fost emisă la 24 august 1991 și confirmată prin referendumul din 1 decembrie 1991.


Descoperă mai multe la Bucureșteanul ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns