Rotația nucleului Pământului încetinește. Ar putea modifica durata zilelor

Nucleul intern al Pământului este o sferă aproximativ de dimensiunea Lunii, compusă din fier şi nichel solid, care se află la peste 4.800 de kilometri sub picioarele noastre. El este înconjurat de un nucleu extern – un strat extrem de fierbinte de metale topite, similare cu cele din nucleul intern -, acoperit la rândul său de un strat de roci topite, cunoscut sub numele de manta, deasupra căruia se află scoarţa terestră.

Deşi întreaga planetă se învârte în jurul propriei axe, nucleul intern al Terrei poate să se învârtă cu o viteză uşor diferită faţă de manta şi de scoarţă datorită vâscozităţii nucleului extern, informează livescience.com.

De când oamenii de ştiinţă au început să cartografieze straturile interne ale Pământului prin înregistrări detaliate ale activităţii seismice în urmă cu aproximativ 40 de ani, nucleul intern s-a învârtit uşor mai rapid decât mantaua şi scoarţa terestră. Dar, în noul studiu, publicat pe 12 iunie în revista Nature, cercetătorii au descoperit că, începând din 2010, rotaţia nucleului intern a început să încetinească şi că acesta se învârte de acum puţin mai lent decât celelalte straturi ale Pământului.

Dacă rotaţia nucleului intern continuă să încetinească, atracţia gravitaţională a acestuia ar putea, în cele din urmă, să determine straturile exterioare ale planetei noastre să se rotească ceva mai încet, modificând durata zilelor noastre, au scris cercetătorii.

https://stirileprotv.ro/stiri/stiinta/rotatia-nucleului-pamantului-incetineste-ar-putea-modifica-durata-zilelor.html

 


Descoperă mai multe la Bucureșteanul ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns