Sunt fiu al cartierului, nascut si crescut aici. Am facut gradinita, scoala si liceul in cartier. Am vazut construindu-se blocuri, in anii 80. In Moghioros am invatat sa pescuiesc, pe la 6 ani, am si acum acea undita. Ii stiu fiecare locsor, cu ochii inchisi. Era poate cel mai frumos si verde loc al capitalei. Apoi, prin 2000, au aparut problemele majore de trafic, cele 2 ore pana in Pipera, stand o vesnicie la Razoare, sunt deja celebre. Era nevoie de metrou, dintotdeauna. Nu au fost 3 ani, ci 9. Au trecut.
De acum metroul exista si e functional. Drumul Taberei poate incepe o noua etapa, isi poate reveni, spatiile verzi pot fi refacute si normalitatea se poate instala din nou. Va mai trece timp.
Am intrat pe la Eroilor, cu emotie. M-am oprit in fiecare statie si am stat sa explorez, sa simt, sa observ. Am simtit ceva din senzatia metroului din Lisabona. Cand plec pe undeva prin Europa, dincolo de vizita in sine, imi amintesc cum arata normalitatea, si asta imi reda o anumita stima de sine si o stare de bine.
Mi-am dat seama ca, in cele din urma, sa avem un metrou nou si functional, sa atingem o stare de civilizatie – nu sunt privilegii, ci ceva absolut firesc, pe care am uitat ca le meritam. Ne-am obisnuit cu improvizatii, carpeli si vechituri peticite, ne-am obisnuit cu starea de a crede ca nu meritam ceva mai bun. Iar asta are implicatii adanci in societate, stim foarte bine.
mai mult la facebook.com/Vlad Eftenie
