Alexandru Rafila, un medic care a lucrat toată viața la stat, are o avere de 3 milioane de euro. Cum o justifică? Ministrul Sănătății trebuie să lămurească urgent această problemă de integritate.
„Apoi, domnul Rafila trebuie să lămurească dacă dânsul a avut venituri pe care, poate, nu și le-a trecut în CV, de la Organizația Mondială a Sănătății și care au fost acelea. Dacă anumite contracte de la biroul din România al Organizației Mondiale a Sănătății au ajuns pe o cale sau alta către dânsul”, spune Vlad Voiculescu președintele USR București.
„În momentul acesta, hățurile căruței numite România sunt ținute de niște oameni care au luat-o pe câmp și merg din când în când cu căruța la furat”, spune Voiculescu.
Acesta îl critică pe actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, pentru contractul de consultanță de 21 de milioane de euro pe care Ministerul Sănătății l-a încheiat cu Organizația Mondială a Sănătății. Ministrul social-democrat ar avea o problemă de integritate, consideră Voiculescu, care se miră de averea adunată de Alexandru Rafila în cariera de medic.
„Domnul Rafila are o problemă gravă de integritate. Are o declarație de avere care, cu tot cu bunuri, e în valoare de 3-4 milioane de euro. Domnul Rafila este un medic care a lucrat doar la stat, conform propriului CV publicat. Deci, medic care a lucrat doar la statul român, un om la 50 și ceva de ani, care are în conturi, respectiv are o avere de 3-4 milioane de euro. Cum se justifică această avere?”;
https://romania.europalibera.org/a/interviu-vlad-voiculescu/31994394.html
Descoperă mai multe la Bucureșteanul ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.