Mihai ȘORA :  Dragi prieteni,

am căutat să văd cam ce se scria despre români, pe alte meleaguri, în jurul anului 1850, și am găsit, printre altele, un articol («Les rangs et les titres en Valachie») apărut în «L’Illustration. Journal universel».

Este semnat Doussault și începe așa:

„Nu există țară în care lupta dintre trecut și prezent să fie mai aprigă, în care moravurile băștinașilor, în confruntarea lor cu cele ale civilizației franceze, să înfățișeze un contrast mai uluitor ca în principatele danubiene, cu atât mai ciudat cu cât apare de la o zi la alta.
În lumea marilor boieri, revoluția s-a încheiat de multă vreme, cu excepția diferențelor de rasă, a geniului specific popoarelor cu origini atât de diferite; dar exteriorul este identic, iar, într-un salon din București, un străin va regăsi costumele, obiceiurile, moda și vorbirea saloanelor de la Paris.
Societatea politică valahă este, întocmai ca cea din Rusia, înregimentată și doldora de titluri, indiferent de cariera omului care le poartă. Un soi de noblețe în noblețea de rasă, atribuită mai curând în urma unor intrigi și favoruri, decât după merit și talent: grade amestecate, care învălmășesc toate carierele, fără să țină câtuși de puțin seama de înzestrări. Un judecător poate deveni ofițer, iar un soldat ajunge să conducă un tribunal și să decidă, prin hotărâre judecătorească, în cele mai grele litigii. […]“

Mai departe aflăm, pe câteva coloane, detalii despre arta dansului, despre „doulchiatsa“ care, în casele boierești, se servește doar în cupe de porțelan sau de cristal, iar, în „Mahala de la Stéla“, e adusă pe un platou de către Maritza: fiecare ia lingura dintr-un borcan și, după ce a lins dulceața, trece borcanul mai departe, vecinului său, cu tot cu lingura strașnic curățată; apoi intră Tinka, o altă țigăncușă, cu „apă proaspătă din Dimbowitsa“ într-un vas de sticlă din care, fără nazuri, bea toată lumea, „ca pe vremea patriarhilor“.

Sunt, în același articol, și câteva desene cu dorobanți, iobagi, rabini stând în fața unei sinagogi și această casă boierească, unde, dacă te tocmești cu gazda, poți dormi peste noapte, căci nu vei găsi, ca la Paris, hoteluri pe toate drumurile sau măcar un han mai acătării, unde să nu fii jefuit.

Iar acum am plecat până la Hanul lui Manuc, să văd de aproape dacă seamănă cu cel de-aici.
Pe curând.

Mihai ȘORA
24 ianuarie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here