AcasăCase vechiSimbolul demolărilor ilegale care au modificat definitiv țesutul istoric al Bucureștiului. Casa...

Simbolul demolărilor ilegale care au modificat definitiv țesutul istoric al Bucureștiului. Casa Visarion 8, distrusă pas cu pas, este acum o amintire. Primele imagini cu noul bloc de 4 etaje

Comuniștii au confiscat-o în 1950 și abia în 1994 ea a revenit moștenitorilor de drept. Până în 2007, deși lasată în paragină, casa era încă întreagă. A fost obiectul mai multor procese de vânzare – cumpărare pentru că niciun proprietar nu a reușit să obțină autorizație de demolare și de construire apoi a unui bloc, imobilul aflându-se în zona protejată nr. 94.

-

Povestea casei de pe coțul Străzii Visarion cu Bulevardul Lascăr Catargiu reprezintă un deceniu de abuzuri, cu nepăsarea sau chiar complicitatea autorităților, în fața cărora am fost cu toții simpli martori.

Totodată, acest caz arată diferența uriașă între o Românie cândva glorioasă și o țară sufocată acum de corupție, sub umbra parcă veșnică a comunismului.

Istoria casei de pe Strada Visarion nr. 8 începe în 1905, când celebrul architect Ioan D. Berindei, același care a desenat și planurile Palatului Cantacuzino, de pe Calea Victoriei, trasează planurile locuinței care avea să dăinuiască până în blestematul an românesc 2019.

mai mult la    /culturaladuba.ro/


Descoperă mai multe la Bucureșteanul ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

- Advertisment -

Must Read

Descoperă mai multe la Bucureșteanul ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura